Având în vedere specificul unităţii ori al muncii prestate se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, şi în cazul acesta trebuie însă respectată durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, în acest sens şi dispoziţiile cuprinse în art. 116 din Codul muncii.
Aşa cum am precizat mai sus, acest articol referitor la programul de lucru inegal, trebuie interpretat în strânsă legătură cu art. 113 alin. (2). Întrucât constituie o situaţie excepţională de repartizare a timpului de lucru în cadrul săptămânii, legiuitorul a considerat că salariaţii pot fi obligaţi să respecte un astfel de program inegal numai cu condiţia ca acesta să fie înscris în contractul individual de muncă. În consecinţă, apreciem că lipsa din cadrul contractului individual de muncă a unei clauze referitoare la programul de lucru inegal duce la imposibilitatea pentru angajator de a obliga salariatul, în virtutea prerogativei sale disciplinare, la respectarea programului de lucru inegal, chiar dacă acesta este negociat, potrivit alin. (1), în contractul colectiv de muncă sau prevăzut în regulamentul intern.
În aplicarea prevederilor de mai sus, modelul cadru al contractului individual de muncă aprobat prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, cu modificările şi completările ulterioare, a prevăzut posibilitatea existenţei unei astfel de clauze.
Conform art. 117, programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunoştinţă salariaţilor şi sunt afişate la sediul angajatorului.
În măsura în care programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile sunt prevăzute în regulamentul intern, apreciem că această obligaţie de a le aduce la cunoştinţă salariaţilor se poate realiza în mod eficient odată cu aducerea la cunoştinţă a regulamentului intern, obligaţie prevăzută în art. 243 din Codul muncii.