Subliniind importanţa deciziei în procesul managerial, Herbert A. Simon aprecia că: „Elaborarea deciziei este sinonimă cu întregul proces managerial. De fapt, funcţiile managementului reprezintă serii de decizii înlănţuite. De asemenea, procesele de elaborare a politicilor publice reprezintă serii de decizii referitoare la anumite probleme existente pe plan social.”[1]
Emiterea unei decizii de management fiscal, denumită în practica fiscală şi decizie administrativ-fiscală, (întrunind elementele unei astfel de decizii,n.a), presupune derularea unui proces decizional care necesită fundamentarea ei din punct de vedere al legalităţii, al influenţelor economice la nivel macro şi microeconomic dar şi a efectelor sociale.
Prof. Ioan Santai defineşte procesul decizional ca fiind „totalitatea acţiunilor necesare elaborării, adoptării, executării şi controlului deciziilor sau al actelor administrative.”[2]
Dacă fundamentarea, elaborarea şi executarea deciziilor cu caracter fiscal se realizează, cu precădere de către personalul de execuţie, din cadrul entităţilor economice (ex. dispoziţia de plată a obligaţiilor fiscale) sau din instituţii din afara acesteia ( ex. ANAF-ul prin structura sa teritorială ),aprobarea şi emiterea deciziei fiscale este atributul direct al managerului fiscal.
Analiza derulării procesului decizional în practica managementului fiscal, identifică elementele definitorii ale acestuia, care sunt următoarele:
- Subiectul decident,
Acesta, după caz, poate fi:
- managerul cu atribuţii fiscale, situat pe diferite paliere ierarhice în structura unei entităţii economice: director executiv, primar, şefi de servicii, şefi de birouri, etc.
- managementul de grup, asigurat de către o conducere colegială, pluripersonală cum ar fi:, guvernul, consiliul de administraţie, consiliile locale, consiliile judeţene etc.
- Obiectivul urmărit, reprezintă motivaţia întregului proces decizional cu caracter fiscal şi care are de regulă, suport economic, legislativ, social sau organizatoric, în raport direct cu componentele sistemului fiscal la care se adresează decizia respectivă.
- Numărul variantelor decizionale, luate în analiză din care se poate alege una, cea optimă;
- Mediul economic (conjuctura economică), reprezentat de multitudinea factorilor endogeni şi exogeni care condiţionează şi în acelaşi timp, intercondiţionează punerea în aplicare a deciziei fiscale cu influenţe directe asupra nivelului fiscalităţii;
- Aplicanţii deciziei, sunt cei asupra cărora produce efecte juridice punerea în practică a deciziei fiscale, atît din poziţia contribuabilior (plătitorilor de impzite şi taxe) cît şi din poziţia celor cu atribuţii de administrare a veniturilor statului (aparatul fiscal-bugetar), riscul fiscal .
- Beneficiarii deciziei fiscale, sau, mai bine precizat, ai efectelor produse ca urmare a punerii în practică a deciziei fiscale, poziţie în care se regăsesc instituţiile publice sau, într-o abordare generală, utilizatorii de credite bugetare sub aspectul resurselor financiare publice pe care le vor avea la dispoziţie.
[1] A. A. Simon, The New Science of Management Decision, Ed. Englewood Cliffs, Prentice Hall NJ, 1977, pag. 23
[2] I. Santai, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 1999, pag.88